Ads 468x60px

Se afișează postările cu eticheta Creme pentru torturi si prajituri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Creme pentru torturi si prajituri. Afișați toate postările

GLAZURA DE CAFEA (FARA FOC)

200 g zahar, 4 linguri cafea.

Se freaca bine zaharul foarte fin cu cafea concentrata, pana se face ca un serbet. Se pune cu totul intr-un vas cu apa fierbinte amestecand mereu si dupa ce s-a incalzit putin, se toarna peste tort. Atat timp cat glazura nu este inca uscata, nu se va tine tortul in curent, deoarece glazura formeaza ape si pierde din lustru.

GLAZURA DE CIOCOLATA CU UNT

100 g ciocolata, 150 g zahar (sau 50 g cacao si 200 g zahar), 1 dl lapte, unt proaspat cat o nuca.

Se pune intr-un vas, pe marginea masinii, amestecand continuu ciocolata taiata in bucati mici, zaharul si ceva mai putin ca un decilitru de lapte. Dupa ce s-a topit, se impinge vasul pe foc mai bun si se lasa sa dea cateva clocote. Cand este destul de legata, se adauga unt proaspat cat o nuca. Se mai freaca putin, se amesteca untul si se toarna calda peste tort.

GLAZURA DE CIOCOLATA (FARA FOC)

100 g ciocolata, 100 g zahar, 2 linguri apa rece.

Se pune intr-o cratita mica ciocolata taiata marunt cu o lingura de apa; se tine la cald in alt vas cu apa clocotita, pana se topeste. Se amesteca cu lingura pana ce devine ca o crema. Separat se freaca intr-un castron zahar foarte fin cu doua linguri de apa rece. Se freaca mult si viguros, pana se face ca un serbet. Se amesteca cu ciocolata topita. Se pune cu totul intr-un vas cu apa clocotita, dar nu pe foc. Cand este destul de moale, se toarna dintr-o data peste tort (nu se pune cate putin cu lingura, deoarece suprafata nu ar iesi egala) si se intinde repede cu un cutit.

GLAZURA ALBA DE ALBUS

1 albus, zahar cat cere.

Se freaca cu o lingura curata de lemn (nu se bate cu telul), un albus cu zahar pisat, trecut printr-o sita foarte fina, adaugat cu incetul (cantitatea de zahar variaza dupa marimea albusului). Se freaca viguros si continuu pana se face o pasta uniforma, potrivit de groasa. Se adauga cateva picaturi de lamaie. Se intrebuinteaza la glazat tortul si la decoratiuni. În acest din urma caz, se adauga ceva mai mult zahar si se toarna cu un cornet de hartie umplut pe trei sferturi. Se taie o deschizatura foarte mica la varf si se plimba cornetul deasupra tortului, strangandu-l usor cu mana ca sa iasa un fir egal de glazura. Se fac diferite linii si figuri.

CREMA DE NUCI

400 g nuci, 2 dl lapte, 100 g zahar, 1 lingura rom, 2 galbenusuri, un praf de sare, putin zahar vanilat.

Se oparesc nucile macinate cu laptele indulcit cu zahar. Se amesteca adaugand putin rom si cand s-a mai racorit, doua galbenusuri. Se freaca bine pana devine spumoasa.

CREMA DE BISCUITI

Se face la fel cu crema de cozonac, inlocuind cozonacul cu 250 g de biscuiti din comert.

CREMA DE COZONAC

300 g cozonac, sirop de zahar, cafea, cacao sau marmelada. Siropul: 1l2 pahar apa, 100 g zahar, rom dupa gust.

Se moaie o felie de cozonac uscat cu cateva linguri de sirop facut din apa si zahar. Se freaca bine, adaugand rom si sirop cat se cere, pana se face ca o crema potrivit de groasa. Dupa ce este bine amestecata, se adauga, dupa dorinta, putina esenta de cafea, cacao, sau 2-2 linguri de marmelada. La fel se poate face din piscoturi uscate sau chiar din tortul pe care vrem sa-l umplem cu crema. Pentru aceasta se taie tortul in trei felii transversale, cea din mijloc ceva mai subtire. Aceasta se scoate, se moaie cu sirop si se procedeaza la fel ca mai sus.

CREMA DE CAFEA

Aceleasi cantitati ca pentru “Crema de vanilie”, in plus 1 dl cafea concentrata.

Se pregateste la fel cu crema de vanilie adaugand la inceput in lapte un decilitru de cafea concentrata, astfel incat sa se obtina in total jumatate de litru de lichid. Se intrebuinteaza la prajituri cu crema, cornete etc.

CREMA DE CACAO FARA OU

½ l lapte, 1 lingura cacao, 3 linguri faina, 4 linguri zahar, 100 g unt proaspat, 2 linguri rom.

Se dizolva cacao, faina si zaharul cu putin lapte rece. Se freaca bine pana nu mai ramane nici un cocolos, se toarna cu incetul 1/2 l de lapte, se pune crema pe foc si se amesteca pana se leaga. Se da la o parte si cand este aproape rece, se pune untul proaspat, taiat in bucatele mici si doua linguri de rom. Se freaca pana ce untul s-a amestecat cu crema.

CREMA DE CIOCOLATA CU UNT

Aceleasi cantitati ca pentru “Crema de unt”, in plus 1 lingura cacao sau 100 g ciocolata.

Se pregateste crema de unt ca mai sus. Se moaie ciocolata taiata bucati sau cacao, cu doua linguri de apa, intr-o cratita pe marginea masinii, amestecand pana ce se face ca o crema. Se amesteca cu restul compozitiei odata cu untul.

CREMA DE CIOCOLATA

Aceleasi cantitati ca pentru “Crema de vanilie”, in plus 1 lingura de cacao sau 100 g ciocolata rasa.

Se procedeaza la fel ca pentru crema de vanilie (v. 726) adaugand in laptele clocotit 100 g ciocolata rasa sau 1 lingura de cacao.

CREMA DE UNT

1 dl apa, 120 g zahar, vanilie, 4 galbenusuri, 200 g unt proaspat.

Se pune sa fiarba intr-o cratita, 3 — 4 minute, apa cu zaharul. Se adauga in siropul pregatit, dupa dorinta, vanilie sau putina coaja de lamaie. Se acopera si se lasa astfel sa stea un sfert de ora. Se freaca intr-un castron galbenusurile, turnand incetul cu incetul siropul. Se pune pe foc moale amestecand continuu cu o lingura de lemn. Trebuie sa se observe sa nu se formeze cocolosi; daca totusi s-au format, se procedeaza ca pentru crema de vanilie sau se trece prin sita fina.

Se framanta putin ca sa se moaie 200 g unt foarte proaspat, cu o lingura de lemn (aceasta trebuie sa fie neintrebuintata, deoarece untul ia repede orice miros) sau se pune intr-o carpa si se apasa de cateva ori cu mana. Se imparte in bucati mai mici care se amesteca bine cu crema pe jumatate calda. Se freaca pana devine spumoasa. Crema trebuie intrebuintata indata ce este gata, deoarece se intareste la rece si se intinde greu.

CREMA DE VANILIE CU SPUMA DE ALBUS

Aceleasi cantitati ca mai sus, in plus patru albusuri.

Cand dorim sa fie crema mai cu spor si in acelasi timp mai spumoasa, se adauga la urma albus batut spuma astfel: se face crema cu cantitatile de mai sus. Cand este gata, se ia de la foc si cat este inca fierbinte, se adauga patru albusuri batute spuma. Se amesteca repede si se lasa sa se racoreasca inainte de a fi folosita.

CREMA DE VANILIE

1/2 l lapte, 1/2 baton vanilie sau 2 pachetele de zahar vanilat, 4 oua, 175 g zahar, 80 g faina.

Se pune o bucata de vanilie intr-o cratita cu laptele clocotit. Se acopera si se lasa sa stea astfel un sfert de ora, ca sa se parfumeze laptele. Se freaca bine intr-un castron ouale intregi cu zaharul si faina si se toarna laptele fierbinte, cate putin, amestecand continuu cu lingura de lemn. Se pune apoi pe masina la foc potrivit, amestecand mereu, pentru a nu se prinde crema pe fund. Cand incepe sa fiarba, se freaca repede si viguros, ca sa se desfaca toti cocolosii si se da la o parte batand inca catva timp crema cu o furculita.

Se intrebuinteaza la placinta cu crema, prajituri cu crema etc. Daca atunci cand este pe foc se observa ca crema devine grunzuroasa, se da repede la o parte si se asaza cratita cu fundul in apa rece, adaugand si inauntru o lingura de apa rece. Se bate apoi bine cu lingura sau cu telul, pana ce dispar grunjii. Se poate inlocui vanilia cu coaja rasa de lamaie sau de portocala. Aceasta se pune la inceput in lapte, care apoi se strecoara inainte de intrebuintare.

CREMA CU OU (A LA MINUT)

Un galbenus, 1 lingtirita zahar, 1 lingurita rom.

Se freaca un galbenus cu o lingurita de zahar si o lingurita de rom. Separat se bate un albus spuma si se amesteca incet cu galbenusul. Proportiile se pot mari dupa numarul persoanelor. Crema este usor de facut si foarte gustoasa.