Ads 468x60px

CASTRAVETI ÎN SARAMURA (DE CONSUMAT VARA)

Se aleg castraveti tineri si foarte proaspeti. Se spala in apa rece si se taie putin din capete. Daca sunt castraveti mai grosi care trebuie sa se mureze repede, se despica putin la mijloc in lungime, cu un cutit. Se pune apa la fiert cu sare, in proportie de 50 g de sare la 1 l de apa. Dupa ce a dat cateva clocote, se da la o parte sa se limpezeasca.

Se asaza castravetii in borcan, se pun printre ei catei de usturoi, iar deasupra se acopera cu crengi de marar. Se toarna saramura fierbinte si se leaga cu hartie pergament. Daca borcanul este de sticla, pentru a nu plesni, se infasoara intr-o carpa uda. Se pune la soare si se lasa 2 — 3 zile. Între timp se vantura zeama de doua, trei ori. Dupa ce sunt bine murati, se tin la rece si se consuma dupa trebuinta.