Ads 468x60px

CAFE GLACE

¾ l lapte, 3 dl cafea concentrata, 300 g zahar, 300 g frisca, vanilie.

Spre deosebire de inghetata de cafea, aceasta nu este decat o cafea cu lapte obisnuita, pusa in serbetiera sa inghete si servita mult mai moale decat celelalte inghetate. Se fac la filtru trei decilitri de cafea concentrata. Se fierbe laptele cu putina vanilie (dupa dorinta). Se da la o parte. Se adauga cafeaua si zaharul si se amesteca pana ce se topeste zaharul. Dupa ce s-a racit bine, se adauga frisca proaspata, nebatuta. Se pune compozitia in serbetiera si se invarteste. Se serveste indata ce este gata, in cesti sau in pahare, punand deasupra putina frisca batuta cu zahar.